日本からの物語

La 31 de ani, după o perioadă bună de lucrat prin birouri, culminând cu o agenţie de publicitate, m-am îmbarcat pe un vas de croazieră ca fotograf. Cum am ajuns acolo? Am realizat două lucruri elementare: 1. lumea e mai mare decât biroul în care putrezeam zi de zi şi 2. şeful meu direct era un imbecil patentat. Toţi mi-au zis că dpdv al carierei, era un soi de sinucidere… But who needs a career when you have a life?! După trei luni prin Alaska, ne-am îndreptat spre sud. Undeva între Fort Lauderdale şi Acapulco, în croaziera care trecea Canalul Panama, am cunoscut-o pe Miwako. Regulamentul de pe vas e destul de strict în ceea ce priveşte „interacţiunea pasager - echipaj”, cu toate astea am invitat-o să bem ceva la unul din barurile de pe vapor. Am ieşit o singură data împreună, ea a băut o Margarita, eu două Cuba Libre, am stat de vorbă… şi atât. Era 20 octombrie 2006, cu o zi după ce împlinisem 32 de ani. Croaziera se termină, ea se întoarce în Japonia, eu îi fac cadou o poză pe spatele căreia scriu fără să cred un cuvânt „See you in Japan”. După Panama, au urmat două săptămâni în Hawaii, apoi din nou Riviera Mexicană şi din ce în ce mai în sud. Păstrasem cartea de vizită a lui Miwako, dar nu i-am scris. Mai aveam o duzină de cărţi de vizită de la pasageri cu care chipurile mă împrietenisem, schimbasem două trei e-mailuri şi atât. Prin noiembrie, sunt chemat în birou la photo manager: Ce dracu’ ai mai făcut de data asta? Ai un mail de la head-office. Era Miwako. Pentru că nu ştia adresa mea de e-mail, scrisese companiei de turism din Japonia de la care cumpărase biletul, ei trimiseseră la Celebrity (compania de cruising), Celebrity trimisese la Ocean Images (tipii pentru care lucram, care aveau concesiune foto la vremea aia pe vasele Celebrity) şi în final, mailul ajunsese de la head-office pe Infinity (vasul pe care mă aflam). ...
georgemoise.wordpress.com/